Fizicianul renumit Raymond Ruyer emite ipoteza că cercetătorul este creaţia atomului care a vrut să-şi reveleze sieşi propria structură. O asemenea afirmaţie fulminantă este în esență atât falsă cât şi adevărată, precum este aproape orice afirmație în mistica orientală.
Din această perspectivă atât cuantică cât și specifică unui koan zen afirmația o putem considera falsă pentru că atomul îşi cunoaşte structura mai bine decât ar reuşi fizicianul să descopere acest lucru. Dar o putem considera și adevărată deoarece omul însuşi, pentru a-şi descoperi forma exterioară, are nevoie de o oglindă în care să-şi vadă trupul. Aşadar, conform acestei logici, atomul îl consideră pe fizician oglinda în care se reflectă pentru a se cunoaşte pe deplin.
De asemenea omul la rândul său îşi înţelege o parte din gânduri şi percepţii corporale interioare însă nu îşi vede în totalitate tot corpul și nu își cunoaște adevărata natură a subconștientului. De aceea omul caută să descopere de cele mai multe ori amănunte despre propria ei ființă prin analogii sau oglindiri ale cunoașterii mediului înconjurător. Atomul se află în aceeaşi situaţie. De aici pornește şi dorinţa sa imperioasă de a se oglindi prin intermediul unei conştiinţe exterioare lui.
Ceea ce scapă acestui paradox, dar în acelaşi timp îl şi animă este faptul că atât interiorul, cât şi exteriorul atomului, precum şi interiorul şi exteriorul omului au fost create de aceeaşi Conştiinţă Cosmică. Astfel Conştiinţa Universală cunoaşte toate particularităţile atomului şi ale fiinţei umane. Iar ceea ce poate cunoaşte omul este provenit din această Conştiinţă Cosmică care nu este nimeni altcineva decât Dumnezeu Tatăl din tradiția creștină.
Poate oare o particulă să se cunoască suficient și să devină conștientă de sine prin acțiunile sale ?
Iată o întrebare la care mulți oameni de știință și-au bătut capul. În această serie vom dezbate diferite idei și supoziții, unele logice, altele mistice, ale naturii profunde ale materiei.
