Ce reprezintă de fapt o minte genială ?
Dacă ne folosim bunul simț interior descoperim că o asemenea capacitate nu este altceva decât o poartă către nesfărșita minte divină. Înainte de a cataloga ca fiind speculație afirmația aceasta merită să medităm totuşi la un faimos citat provenit de la Albert Einstein. Conform datelor istorice, după ce şi-a demonstrat teoria referitoare la natura luminii, Einstein a fost întrebat de ziarişti cum a reuşit să depăşească bariera intelectuală impusă de un alt renumit om de ştiinţă care, folosind aproximativ aceleaşi idei şi cam acelaşi suport matematic, a demonstrat exact opusul descoperirii sale geniale. Răspunsul lui Einstein asupra acelui argument a fost şocant: „Nu cunosc demonstraţia. Dacă aş fi cunoscut-o poate că nu ajungeam să-mi demonstrez propria mea idee“.
Iată așadar că savantul care a produs mutaţii în gândirea ştiinţifică a secolului XX s-a bazat pe propria intuiţie, fără a intra în hăţişul cunoaşterii științifice oficiale. A avut încredere în propria sa viziune asupra Universului și a fost „optuz”, ca să folosim un cuvânt adecvat, la alte descoperiri care ar fi putut demonstra contrariul. Putem spune că faimosul om de știință a fost „sărac cu duhul” în ce privește gândirea din acea vreme și s-a ocupat mai ales de trăirea sa privind misteriosul și eternul absolut care se ascunde și acum în spatele unui văl fin al iluziei. Poate că deloc întâmplător tot din partea lui Einstein avem și deosebita declarație: „Pe mine mă înteresează doar gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.”
În acest caz putem vorbi despre genii cum că ar fi atei ? Conform multor oameni de știință ar fi cel puţin riscant. Este drept că ştiinţa poate trezi un sentiment de siguranţă şi trufie datorită acumulării de cunoştinţe. Cu siguranță, tot cunoașterea poate să ducă ființa umană până în punctul de a descoperi că Universul este prea ordonat ca totul să fie doar un hazard …
